| |
|
Mic arhipelag localizat la 20 km de Sfax, insulele Kerkennah au fost supranumite “ultimul paradis”.
Cel mai adesea serveau drept domiciliu fortat pentru toti proscrisii;in timpul ocupatiei romane insulele erau folosite pentru a-i exila pe functionarii corupti, iar mai recent, in timpul bey-lor Tunisului, condamnatii politic si curtezanele in dizgratie erau trimisi aici pentru a-si inceta existenta.
Insulele au fost martorele fenicienilor, cartaginezilor, vandalilor, normanzilor, arabilor sau sicilienilor; la un moment dat arhipelagul a fost chiar baza corsarilor barbari al caror sef era celebrul Draghuth in secolul XVI.
Plate si acoperite de palmieri, rodii, smochini si eucalipti, insulele le ofera locuitorilor conditii excelente pentru cresterea oilor, recolta de vin de palmier, pescuitul caracatitelor, buretilor de mare si pestilor.
Astazi din arhipelagul care este compus din 7 insule, doar doua sunt locuite:Gharbi si Chergui.
Transportul pe insule se face cu ferry-boat de la Sfax, iar excursia dureaza 1 ora si jumatate.
Pentru turisti, atractiile principale sunt nisipul alb al plajelor virgine din punct de vedere turistic, imprejurimile linistite si conditii excelente pentru scuba diving. |